CivisNews

Stiri din sanatate, administratie, politica, justitie, sport, cultura

Cazul Angela Nicolae, manager al Spitalului Județean de Urgență Slatina

REDESCHIDEREA URMĂRIRII PENALE! CÂND „SCĂPAREA” E POLITICĂ, IAR JUSTIȚIA REVINE PESTE MUȘAMALIZARE

Cazul Angela Nicolae, manager al Spitalului Județean de Urgență Slatina, nu mai este doar un scandal administrativ sau o dispută disciplinară internă. Este, oficial, dosar penal redeschis. La data de 22 decembrie 2025, Judecătoria Slatina a admis cererea Parchetului și a confirmat redeschiderea urmăririi penale, constatând legalitatea și temeinicia ordonanței emise de prim-procuror.

Soluția este definitivă. Cu alte cuvinte: ceea ce unii s-au grăbit să îngroape, justiția a dezgropat.

Cum s-a încercat „spălarea” Angelei Nicolae

În centrul acestei povești se află o tentativă evidentă de scăpare, pusă în scenă prin mecanisme administrative, rapoarte interne și „interpretări” convenabile.

Un rol esențial l-ar fi jucat SICE – structură din cadrul IPJ Olt, condusă de un personaj cunoscut mai degrabă prin apartenență politică decât prin rezultate profesionale, supranumit „omul tractoristului Stănescu”, piesă veche din angrenajul de influență local.

Scopul a fost simplu:
minimalizarea faptelor;
diluarea responsabilității manageriale;
mutarea vinei pe personalul de execuție;
salvarea Angelei Nicolae.

Proces-verbal cu două fețe, adevăr ajustabil

În dosar apar documente administrative cu versiuni diferite, acte care „spun” altceva în funcție de cine le citește și de ce. Aceleași numere, aceleași date, conținut diferit. Un tipar clasic de fals intelectual mascat, în care realitatea este adaptată pentru a proteja vârful ierarhiei. Astfel, avertizorul devine vinovat.

În loc să fie analizate lipsa de personal, suprasolicitarea secțiilor, riscurile reale pentru pacienți, s-a ales varianta comodă: sancționarea celui care a vorbit. Mesajul este limpede pentru tot spitalul: nu problemele sunt periculoase, ci cei care le semnalează!

Justiția care strică jocurile

Redeschiderea urmăririi penale demontează întreaga construcție de protecție. Instanța a spus clar: ordonanța Parchetului este legală, faptele merită cercetate, iar dosarul nu putea fi închis prin artificii interne.

Este o palmă instituțională peste mecanismul prin care SICE Olt și rețeaua politică aferentă au încercat să transforme o problemă penală într-un incident administrativ „minor”.

Răspunderea nu mai poate fi evitată

Spitalul Județean de Urgență Slatina se află sub autoritatea Consiliului Județean Olt, instituție condusă de Marius Oprescu.

Întrebările devin inevitabile și incomode:

Cât timp va mai fi Angela Nicolae protejată, în ciuda documentelor duble, a sancțiunilor abuzive și a dosarului penal redeschis?
Cât timp va mai funcționa SICE Olt ca scut politic, nu ca mecanism de control real?
Ce măsuri vor lua Consiliul Județean Olt și Ministerul Sănătății pentru a garanta că avertizorii nu mai sunt sancționați pentru că semnalează probleme reale?

Concluzie

Când se încearcă „albirea” unui manager, se fabrică acte convenabile, se pedepsesc avertizori, iar justiția este forțată să revină și să redeschidă dosarul, nu mai vorbim despre erori. Vorbim despre un sistem care a încercat să scape pe cineva.

Acum, sistemul este chemat să răspundă. Vom urmări în continuare acest caz, care demască obediența organelor de cercetare și dezastrul administrativ de la SJU Slatina.

Nota Redacției:

Campania „Șușoteli din Sănătate”

Un angajat al Spitalului Județean Slatina ne-a trimis aceste informații pentru a continua campania Șușoteli din Sănătate.
Apel către cititori: dacă aveți informații suplimentare, documente sau experiențe similare din sistemul sanitar, trimiteți-ne pe adresa noastră sau în comentarii. Identitatea dvs. va fi protejată.

Semnat: Civis 23, 27 decembrie 2025

Fii cu un pas înaintea tuturor!
Abonează-te la Civis News și primești direct în inbox cele mai importante știri, analize curate și informații verificate, înainte să circule pe rețele. Nu rata ceea ce contează. Intră acum în comunitatea celor informați!

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

2 comments
Redactia

Scrie-ne aici părerea ta despre această temă. Iți mulțumim. FII IMPLICAT!

    Roșu Marinela

    Susțin demersul dumneavoastră! Sunt fiica unei paciente decedată în fața spitalului in octombrie 2024, după șase ore petrecute în UPU trimisă acasă cu un diagnostic banal de colică abdominală . Sunt in proces cu acest spital ,proces care stagnează ( dosarul zace la poliție). Am multe de spus,dar din păcate nu prea ne aude nimeni,sau mai bine spus nu ne ia nimeni în considerare. Mulțumesc!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *