Până unde merge răbdarea românilor

de Victor O. Negru | Civis News

Românii sunt adesea descriși ca un popor răbdător, dar realitatea ultimilor ani arată că răbdarea românilor este pusă constant la încercare de scumpiri succesive, decizii politice incoerente și o lipsă cronică de asumare din partea statului.

Am înghițit explicații slabe, reforme anunțate și abandonate, tăieri promise și apoi retrase, vinovați niciodată identificați și responsabili mereu dispăruți.

Am fost chemați la calm, la înțelegere și la „responsabilitate”, în timp ce nota de plată a fost mutată, pas cu pas, pe umerii celor care muncesc.

Întrebarea nu mai este dacă răbdarea românilor are o limită, ci cât de aproape suntem de ea.

Statul care testează nervii cetățenilor

De ani de zile, statul român pare să funcționeze după același tipar: anunțuri alarmiste urmate de retrageri discrete. Se vorbește despre tăieri de salarii sau sporuri, apoi se negociază în spatele ușilor închise, iar la final ni se spune că „s-a rezolvat”.

Nimeni nu își asumă haosul creat. Nimeni nu răspunde pentru panica indusă. Nimeni nu explică limpede de ce astfel de decizii apar brusc și dispar la fel de repede.

Între timp, inflația mușcă din venituri, taxele cresc fragmentat, iar serviciile publice rămân la fel: lente, birocratice și, de multe ori, umilitoare.

Liniștea care nu înseamnă acceptare

Faptul că românii nu ies zilnic în stradă este interpretat greșit drept resemnare. În realitate, este o acumulare tăcută. Oamenii își strâng frustrările, își calculează pierderile și observă cu atenție diferența dintre discursul oficial și realitatea de zi cu zi.

Istoria recentă ne-a arătat că, atunci când răbdarea românilor se rupe, ruptura nu este anunțată. Nu este negociată. Nu este graduală. Este bruscă și greu de controlat.

Cine profită de această răbdare

Profită cei care confundă tăcerea cu slăbiciunea. Cei care cred că pot muta permanent povara pe umerii acelorași categorii: angajați, pensionari, mici antreprenori. Cei care își construiesc cariere politice din amânări, jumătăți de adevăr și promisiuni reciclate.

Dar răbdarea nu este o resursă infinită. Este doar mai puțin zgomotoasă decât furia.

Ce urmează?

Dacă statul va continua să trateze cetățeanul ca pe o simplă variabilă de ajustare bugetară și nu ca pe un partener, ruptura va veni. Nu știm sub ce formă: proteste, absenteism civic, migrație accelerată sau vot de sancțiune.

Știm însă un lucru sigur: fiecare decizie luată fără respect, fără transparență și fără asumare mai scurtează puțin din răbdarea românilor.

Iar când această răbdare se termină, nu mai ajută nici comunicatele, nici apelurile la calm.

Va fi prea târziu pentru explicații.

Civis News – Vocea TA