Criză gravă la Spitalul Județean Ploiești
Secții critice fără personal stabil
Potrivit informațiilor intrate în posesia CIVIS News, inclusiv Secția de Neurologie – esențială pentru tratarea accidentelor vasculare cerebrale – funcționează fără personal medical stabil. Activitatea este susținută prin gărzi „la bucată”, asigurate de medici chemați punctual, plătiți cu sume ce pot ajunge la 450 de lei pe oră.
Întrebări critice privind siguranța pacienților
Această soluție de avarie ridică semne serioase de întrebare:
- Cine răspunde pentru actul medical în lipsa unei echipe stabile?
- Cum este asigurată continuitatea tratamentului?
- Cât de sigur este pacientul într-un sistem improvizat?
În loc să existe concursuri reale de ocupare a posturilor, managementul spitalului pare să accepte o dependență costisitoare și riscantă de gărzi temporare, care nu rezolvă problema de fond și consumă resurse publice importante.
Impact asupra județului și pacienților
Într-un județ cu sute de mii de locuitori, spitalul de urgență nu poate funcționa pe improvizații. Sănătatea nu este un experiment, iar pacienții nu trebuie transformați în victimele unui sistem blocat administrativ.
Civis News solicită clarificări
Solicităm explicații clare din partea conducerii spitalului și a autorităților sanitare județene:
- De ce nu sunt ocupate posturile vacante?
- Cine își asumă riscurile medicale?
- Cât timp va mai fi tolerată această stare de fapt?
Apel către cititori
Dacă ați trecut prin situații similare la Spitalul Județean Ploiești sau în alte unități medicale, scrieți-ne și distribuiți acest material. CIVIS News – pentru că tăcerea ucide, iar adevărul contează.
Civis News – Vocea TA












Octavian Sirbu
Se stie de mult,singura inscrisa ,dna dr.Punga si-a retras dosarul.
Spitalul a scos 4 posturi la concurs
Toti ceilalti au plecat prin demisie.
Sectia,compartiment de chirurgie vasculara ,fara medici,desfiintata.
Toti medicii au plecat prin demisie,5 in doi ani,ultimul plecat dna dr.Ivona Iorga in urma cu aoroximativ 2 saptamani.