36 de ani de SANITAS – un mesaj din inimă pentru membrii săi
Dragi colegi din sănătate și asistență socială, dragi membri SANITAS,
Astăzi, Federația SANITAS împlinește 36 de ani. Această aniversare simbolizează nu doar o cifră, ci și ani grei, frumoși și tensionați, plini de solidaritate între membrii organizației.
Chiar dacă nu mai fac parte din SANITAS (mulți dintre voi știți de ce), inima mea rămâne alături de voi — de colegii din spitale, ambulanțe, ambulatorii, DSP-uri, centrele de asistență socială, asistenții medicali din rețeaua de asistență comunitară, precum și de personalul tehnic, administrativ și auxiliar.
Solidaritate cu membrii din prima linie
Am fost unul dintre voi și știu ce înseamnă:
- să muncești până la epuizare;
- să pleci acasă simțind că ai dat totul, dar că sistemul oferă prea puțin;
- să simți că munca ta nu este apreciată pe măsura sacrificiilor;
- să respecți reguli și protocoale complicate, dar să simți că nu ai sprijinul necesar;
- să faci față criticilor și presiunii de la mai multe niveluri;
- să vezi colegi obosiți și demotivați, iar tu să fii nevoit să continui.
Problemele cu care vă confruntați zilnic:
- Salarii blocate, care nu mai țin pasul cu viața reală;
- Sporuri înghețate din 2018, deși riscurile și volumul de muncă au crescut;
- Lipsă cronică de personal, care apasă pe umerii celor rămași;
- Presiune psihică enormă, zilnic;
- Umilințe la locul de muncă;
- Burnout profesional.
Meritați respect, stabilitate și condiții de muncă decente. Voi sunteți cei care țin sistemul de sănătate și asistența socială în picioare.
Despre conducerea actuală a SANITAS
După ani de experiență în cadrul organizației, pot spune cu sinceritate că uneori drumul unei instituții se abate de la nevoile reale ale membrilor. Observ în prezent o distanță tot mai mare între conducerea SANITAS și membrii săi din prima linie.
Prea mult timp se pierde în întâlniri sterile și negocieri fără rezultate concrete, iar realitatea pentru membrii de bază rămâne dificilă:
- Salariile sunt încă blocate;
- Sporurile nu au fost actualizate de ani de zile;
- Condițiile de muncă se înrăutățesc;
- Membrii plătesc prețul acestei neputințe.
Se vorbește mult și se negociază mult, dar rezultatele reale lipsesc. Când un sindicat se concentrează mai mult pe imagine și funcții decât pe nevoile membrilor săi, încrederea se pierde.
Un mesaj de respect și solidaritate
La 36 de ani de SANITAS, nu transmit felicitări formale. Transmit RESPECT vouă — celor care duceți greul în instituțiile unde vă desfășurați activitatea.
Vă văd, vă aud și vă înțeleg. Membrii simpli trebuie să fie ascultați și să ceară ferm ceea ce li se cuvine. Solidaritatea nu ține de o funcție. Ține de conștiință, de implicare și, mai ales, de REZULTATE. Vorbele nu țin de foame.
Și cum lumea mă știe, sunt întotdeauna alături de Lelea Floare și Tetea Văsîlie — oameni simpli, dar adevărați, care duc greul zilnic.
Autor: Marius Sepi, Civis News
Notă a redacției:
Noi vă ascultăm! Ne puteți scrie pe: Email: redactia@civisnews.ro | WhatsApp: 0784 997 812 / 0735533412 | Website: www.civisnews.ro
Civis News – Vocea TA.












Leave a Reply