Instituțiile publice România: sistem sau abuz?

Autor: Radu Ciobotea | Civis News

Articol în baza parteneriatului redacțional Civis News – Opinia Transilvană

Instituțiile publice din România sunt tot mai des percepute ca instrumente de presiune asupra cetățeanului, nu ca mecanisme de protecție. Realitatea descrisă de tot mai mulți români ridică întrebări serioase despre modul în care funcționează statul.

Birocrația din instituțiile publice din România și presiunea asupra cetățeanului Imagine sugestivă pentru presiunea birocratică exercitată de instituțiile publice asupra cetățeanului

Un sistem care nu mai lucrează pentru cetățean

Statul român nu mai e de mult un sistem în slujba cetățeanului. Este un mecanism care funcționează împotriva lui, constant, organizat și fără consecințe pentru cei care îl controlează.

Nu mai vorbim despre simple disfuncționalități sau „greșeli de sistem”. Vorbim despre o realitate în care instituțiile publice par să acționeze ca o rețea bine sudată, în care scopul nu este să ajute, ci să controleze, să sancționeze și să stoarcă resurse de la cei care muncesc.

Presiunea administrativă și controlul permanent

Ești urmărit fiscal, verificat, împovărat de taxe și obligații care se schimbă peste noapte. Ești blocat în proceduri absurde, în hârtii fără sens, în drumuri inutile între ghișee.

Și dacă greșești, chiar și minor, ești taxat imediat, fără milă, fără context, fără drept real la apărare. Dar dacă sistemul greșește? Nu răspunde nimeni.

Datele recente confirmă această percepție: nivelul de încredere în instituțiile statului rămâne extrem de scăzut, cu Parlamentul și Guvernul situate constant la coada clasamentului în sondajele din 2026. Digi 24

Funcționarul nu răspunde. Instituția nu răspunde. Statul nu răspunde. Responsabilitatea dispare într-un vid birocratic perfect organizat.

Legea aplicată selectiv: instrument de presiune

Am vrut să compar acest mecanism cu mafia. Dar comparația pică exact acolo unde doare mai tare: chiar și în acele structuri există reguli, există consecvență, există un anumit tip de „cod”.

Aici, în schimb, regulile se schimbă în funcție de interes. Legea nu este aplicată egal, ci selectiv. Nu protejează, pedepsește.

Legea a devenit instrument de presiune. Controlul a devenit metodă de guvernare. Frica a devenit politică publică.

Instituțiile de forță și ruptura de cetățean

Instituțiile de forță, care ar trebui să fie un echilibru într-o democrație, sunt percepute tot mai des ca parte din același mecanism.

Nu intervin pentru a corecta abuzurile, ci pentru a le întări. Nu apără cetățeanul, ci apără sistemul. Iar în tot acest timp, cetățeanul este singur.

Singur în fața unui aparat care nu explică, nu ascultă, nu negociază. Un aparat care îți cere totul, dar nu îți oferă aproape nimic înapoi.

Exemplele din sistemul public nu sunt izolate. Situații similare au fost semnalate și în domeniul sanitar, unde presiunea pe cetățean devine tot mai evidentă.

Un aparat care funcționează pe ideea că tu trebuie să te conformezi, nu să fii protejat.

Un mod de funcționare, nu o întâmplare

Nu mai e vorba de incompetență. Nu mai e vorba de lipsă de organizare. Este un mod de funcționare.

Un sistem în care presiunea asupra cetățeanului este constantă, iar lipsa de răspundere este norma. Un sistem în care inițiativa este descurajată, iar conformismul este impus.

Un sistem în care ești ținut ocupat, obosit și, în final, resemnat.

Cel mai periculos lucru: normalizarea abuzului

Și poate cel mai periculos lucru nu este abuzul în sine.

Este obișnuința cu el.

Pentru că în momentul în care devine „normal” să fii tratat ca un suspect, nu ca un cetățean, în momentul în care accepți că drepturile tale sunt negociabile și că statul nu trebuie să dea explicații — atunci sistemul și-a atins scopul.