Trei ore de nepăsare – Ambulanța Cluj

Trei ore de nepăsare: cum a eșuat ambulanța în fața unui pacient vulnerabil

Trei ore. Trei ore în care un apel de urgență a fost ignorat, tratat cu nepăsare și indiferență. Trei ore în care un student străin, aflat într-o criză psihotică acută, a așteptat ajutorul medical care nu a venit. Trei ore în care responsabilitatea și profesionalismul au dispărut complet.

Aceasta nu este o poveste inventată. Este realitatea Clujului, este realitatea României și reflectă incapacitatea cronică a sistemului de a răspunde urgențelor cu promptitudine și empatie. Vorbim despre oameni care contribuie la societate, dar care sunt tratați ca niște simple cifre atunci când au nevoie de ajutor medical vital.

Nepăsarea care costă vieți

Apelul a fost făcut de un cadru medical, care a solicitat intervenția ambulanței pentru un pacient incapabil să comunice eficient din cauza barierelor lingvistice și a stării psihice.

Două ore au trecut fără ca echipajul să apară. Trei ore mai târziu, după un apel repetat, s-a decis trimiterea ambulanței.

Întrebarea este simplă: cine răspunde pentru aceste ore pierdute? Cine răspunde pentru agravarea stării pacientului? Cum poate un sistem care pretinde că protejează viața să ignore timpul critic al unei urgențe?

Doctorița Sanda Curea, vocea care a ridicat semnalul de alarmă

Cea care a reclamat situația este medicul Sanda Curea, care a fost martor direct al întârzierii dramatice. Cu experiență în serviciile medicale de urgență, ea a povestit cum a încercat, timp de ore întregi, să obțină intervenția ambulanței pentru pacientul aflat în criză.

Doctorița a sesizat conducerea serviciului, a contactat direcțiile responsabile și nu s-a oprit până când situația nu a fost adusă în atenția publicului.

Ea atrage atenția asupra lipsei de profesionalism, a nepăsării și a comportamentului condescendent al dispecerei, subliniind că astfel de întârzieri pot avea consecințe dramatice. Este un apel la responsabilitate pe care sistemul medical nu îl mai poate ignora.

Atitudinea care ucide

Șocant nu este doar faptul că ambulanța a întârziat, ci și felul în care a fost tratat apelul. Tonul condescendent al dispecerei, lipsa empatiei și tratarea urgenței ca pe un inconvenient birocratic nu sunt incidente izolate.

Acestea reflectă un sistem obosit, supraîncărcat și nepregătit.

Un pacient cu tulburări psihice acute nu are nevoie doar de ambulanță; are nevoie de profesionalism, de intervenție rapidă și de înțelegere. Când toate acestea lipsesc, consecințele pot fi tragice.

Cine se gândește însă la ce simte omul care așteaptă ajutor și nu îl primește?

Sistemul sub presiune sau lipsa de responsabilitate?

Se spune adesea că serviciile sunt supraîncărcate și că timpii de intervenție cresc. Dar cât de des invocăm această scuză când viața unui om este în pericol? Cât de des acceptăm ca ambulanța să întârzie ore întregi în cazuri grave?

Lipsa resurselor nu explică indiferența, atitudinea condescendentă și nepăsarea celor care ar trebui să fie primii apărători ai vieții. Este inacceptabil ca un sistem care pretinde că prioritizează urgențele să lase oameni vulnerabili să sufere inutil.

Întrebări care nu primesc răspuns

Rămân întrebări fundamentale:

– Cum poate fi garantată intervenția rapidă pentru persoanele vulnerabile, fie că sunt străini, fie că au dificultăți de comunicare?
– De ce există dispecere care tratează apelurile de urgență cu superioritate și nepăsare?
– Cine răspunde în mod concret pentru întârzierile care pot transforma urgențele în tragedii?
– Cât de mult acceptăm să permitem unui sistem să funcționeze după reguli care ignoră omul în suferință?

Aceste întrebări nu trebuie să rămână fără răspuns. Ele sunt esențiale pentru ca o societate care se pretinde civilizată să nu trateze viața oamenilor ca pe un inconvenient.

Autor: Irina Codreanu – Civis News