Mesajul Zilei – Civis News

Când sistemul tace, vorbesc cei care au salvat vieți în tăcere zeci de ani. Acesta este unul dintre acele mesaje.

Bună dimineața, vineri.
Bună dimineața, ani de muncă.

27 de ani nu sunt un număr.

Sunt nopți în care nu am dormit, dar alții au trăit.

Sunt pași făcuți pe asfalt ud, pe câmp, în curți întunecate, cu inima bătând mai tare decât sirena.

Sunt nașteri pe teren, primele plânsete auzite nu într-un salon, ci sub cerul liber, cu mâinile tremurând de responsabilitate.

27 de ani de frică înghițită, de lovituri primite, de înjurături aruncate când tot ce făceai era să salvezi.

Accidente de ambulanță din vina altora, care mi-au lăsat cicatrici pe trup…
dar cele mai adânci cicatrici sunt cele nevăzute, cele pe care le porți zâmbind, ca să nu sperii pe nimeni.

Am fost obosită.
Am fost rănită.
Am fost judecată.
Dar n-am fost niciodată indiferentă.

Am primit mulțumiri de la pacienți cu ochii în lacrimi.
Și tăceri grele de la colegi care nu au înțeles că binele făcut cu sufletul nu e competiție.

Că atunci când unul e apreciat, toți ar trebui să se bucure, pentru că meseria noastră nu e despre orgolii, ci despre vieți.

Am crescut oameni.

Voluntari care au plecat de lângă mine mai puternici, mai drepți, mai pregătiți.
Și i-am văzut angajându-se, reușind, mergând mai departe.

Asta e o victorie tăcută, dar uriașă.

Cel mai greu nu a fost durerea fizică.
Cel mai greu a fost să nu lași durerea să te schimbe.

Să intri la următorul pacient cu aceeași empatie,
cu același respect,
cu aceeași promisiune nerostită: „Sunt aici pentru tine.”

Fiecare om de pe targă a fost, în mintea mea, cineva drag.
Mama. Tata. Copilul.

Pentru că doar așa poți rămâne om, într-o lume care te-ar vrea de piatră.

Astăzi nu cer aplauze.

Astăzi îmi dau voie să spun adevărul:
am rezistat.

Am iubit meseria asta chiar și când m-a durut.
Și dacă mâine ar lua-o de la capăt,
aș face la fel.

Bună dimineața, vineri.
Bună dimineața, ani de muncă.
Bună dimineața celor care nu au renunțat, chiar dacă au plâns în tăcere.

Mesaj transmis de:
Pilat Cristiana Tatiana
asistent medical – Serviciul de Ambulanță Bacău

Întrebări adresate ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete

Câte astfel de cariere trebuie să mai fie consumate în tăcere până când uzura fizică și psihică a personalului din ambulanță va fi recunoscută real, nu doar declarativ?

Ce măsuri concrete luați pentru protejarea asistenților medicali care sunt astăzi expuși abuzurilor, presiunilor ierarhice și culpabilizării colective?

Cine răspunde, în mod real, pentru epuizarea oamenilor din prima linie, atunci când sistemul preferă să tacă?