România nu mai este condusă. România este exploatată.
De trei decenii, o clică de indivizi fără vocație, fără rușine și fără competență a transformat statul într-o afacere personală, iar politica într-un mecanism de protecție pentru hoți, impostori și ratați profesional.
Nu vorbim despre „erori”, „derapaje” sau „excepții”. Vorbim despre o clasă politică majoritar compromisă, care nu mai încearcă nici măcar să pară onestă.
Puterea nu mai minte. Nici nu mai explică. Politicienii români au trecut de faza în care mințeau frumos. Astăzi sfidează.
Fură pe față. Legiferează pentru ei. Își angajează rudele. Își protejează penalii. Își cresc salariile. Și o fac relaxați, pentru că știu un adevăr dureros: nu li se întâmplă nimic.
Justiția e negociabilă. Presa e cumpărabilă. Alegerile sunt gestionabile.
Iar poporul? Obosit, dezbinat, cinic.
Parlamentul: azilul imposturii naționale Parlamentul României nu mai este un for legislativ. Este un depozit de nulități cu imunitate.
Oameni care n-ar putea conduce o firmă de cartier decid bugete de miliarde. Indivizi fără studii reale fac legi. Caractere îndoielnice țin discursuri despre moralitate. Acești oameni nu sunt acolo din greșeală.
Sunt acolo pentru că sistemul îi selectează exact așa: obedienți, șantajabili, mediocri. România pierde tot ce are mai bun.
În timp ce politicienii își împart funcții și contracte:
medicii pleacă,
profesorii renunță,
tinerii își fac bagajele,
oamenii capabili fug de stat ca de o boală.
Nu pentru că „nu iubesc România”, ci pentru că România oficială îi disprețuiește. Țara asta nu își alungă valorile. Le scuipă afară.
Minciuna supremă: „nu avem alternativă” Este cea mai toxică propagandă a sistemului. Avem alternativă. Dar alternativa nu e lăsată să ajungă la putere. Este sufocată de reguli făcute special să protejeze partidele vechi. Este ridiculizată mediatic. Este sabotată administrativ.
Pentru că un om onest este un pericol mai mare decât un extremist: demască jocul.
Ce urmează? Să fim sinceri.
Dacă acest regim politic continuă:
România va deveni un stat formal, fără substanță;
democrația va rămâne doar pe hârtie;
autoritarismul va apărea nu ca accident, ci ca reacție;
ura și violența verbală vor fi singurele forme de descărcare socială.
Nu pentru că românii sunt răi. Ci pentru că sunt împinși la limită.
Verdictul: România nu este o țară eșuată. România este o țară ținută captivă. Captivă unei clase politice care nu mai reprezintă nimic în afară de propriul interes. Captivă fricii de schimbare. Captivă tăcerii celor care știu adevărul, dar preferă confortul.
Și dacă acest text deranjează, e bine. Pentru că o societate care nu mai este deranjată de nimic este deja moartă. Nu politicienii distrug România. Ci toleranța față de ei.
Articol preluat de pe platforma Opinia Transilvană, în baza unei colaborări redacționale cu Civis News
Mihaela Cutui
Articolul e o radiografie dureroasă a unei realități pe care o trăim zilnic: un stat capturat de rețele, complicități și imposturi instituționale care servesc privilegiaților și nu cetățeanului. Dar impostura nu este doar o metaforă , ea capătă forme concrete și documentabile prin persoane, când mecanismele de guvernare, control și supraveghere sunt manipulate sau ignorate deliberat.
Când o autoritate,fie că e vorba de un sindicat, o comisie de supraveghere sau un organism de reglementare funcționează în lipsa unui mandat legal sau a unui vot decizional transparent, nu mai vorbim de competență: vorbim de impostură juridică.
Când răspunsurile instituțiilor la sesizări legale sunt viciate de minciuni,tergiversate, evazive sau cosmetice, impostura devine încălcare de lege și abuz în serviciu.
Atunci când programe publice sunt justificate prin povești morale, dar persistă structuri opace, neintegrate și concurențiale față de realitatea de piață, impostura capătă o dimensiune economică și socială nedreaptă.
Autorul descrie la nivel macro este fix ceea ce observăm în spețe precise de guvernanță: mecanisme declarate ca menite să protejeze sau să reformeze dar care, în practică, sunt folosite pentru menținerea privilegiilor și evitarea responsabilității publice.
România nu suferă din cauza unei singure politici sau crize; suferă pentru că insistă să accepte impostura ca normalitate , în administrație, în politică, în sistemele de reglementare și control. Să numim lucrurile pe nume: dacă nu există transparență, legalitate și responsabilitate reală, atunci ceea ce avem nu e administrație , e o trupă de impostori instituționali. România nu e pradă pentru cetățeni ,este prada pentru cei care exploatează sistemul în interese proprii.